Contractul de consignaţie se distinge ca fiind un act juridic bilateral, unde o entitate, desemnată ca consignant, transferă posesia unor bunuri mobile către o altă entitate, cunoscută sub numele de consignatar. Scopul acestei transferări este comercializarea bunurilor de către consignatar, care acționează sub identitatea sa, dar pe seama consignantului. Aceasta implică stabilirea unui preţ de vânzare de comun acord și ulterior, consignatarul are obligația de a transfera consignantului sumele rezultate din vânzare sau de a returna bunurile nevândute.
Contractul de consignaţie se configurează ca o formă derivată a contractului de comision, având ca principal obiect vânzarea de bunuri mobile, pe care consignantul le înmânează consignatarului în vederea realizării acestui scop.
Acest tip de contract este explicit reglementat de prevederile articolului 2054 Codul civil.
Contractul de consignație, condiții de formă
Contractul de consignaţie este supus regulilor speciale, dar și celor aplicabile în materie de comision și mandat. Importanţa sa este nemărginită în sectorul comercial, atât la nivel național, cât și internațional, facilitând distribuția mărfurilor.
Pentru valabilitatea contractului de consignaţie, este imperativ ca părțile să dețină capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Consignantul trebuie să posede capacitatea legală de a iniția acte de comerț, în timp ce consignatarul este obligat să aibă capacitatea de exercițiu plenară, întrucât el va realiza acte juridice în nume propriu.
Obiectul contractului de consignaţie
Focalizarea contractului de consignaţie se orientează asupra mărfurilor care sunt încredințate pentru a fi comercializate de consignatar. Aceste bunuri nu se transferă în proprietatea consignatarului, ci doar în custodia sa temporară, până când vor fi vândute terților. Post-vânzare, consignatarul are datoria de a remite consignantului suma rezultată sau de a returna bunurile nevândute.
Caractere juridice specifice contractului de consignație
Contractul de consignaţie prezintă anumite particularități juridice:
- Este consensual, se încheie prin simpla conveție a părților;
- Se caracterizează ca fiind bilateral (sinalagmatic), generând drepturi și obligații reciproce;
- Are natura onerosă, ambii contractanți urmărind obținerea unui beneficiu material;
- Este netranslativ de proprietate, consignantul rămânând proprietarul bunurilor până la vânzarea acestora;
- Este încheiat intuitu personae, bazându-se pe încrederea dintre părți, o caracteristică derivată din contractul de mandat.
Conform articolului 2055 din Codul civil, contractul de consignaţie trebuie să fie încheiat în formă scrisă pentru a servi drept probă.
Executarea şi obligaţiile părţilor
Contractul de consignaţie, prin natura sa sinalagmatică, impune obligaţii reciproce părţilor angajate în această înţelegere juridică. Aşadar, vom dezbate în detaliu responsabilităţile ce revin fiecărui participant la contractul de consignaţie, punând accent pe dispoziţiile Codului civil și pe interpretarea aplicabilă acestora în practica juridică.
Obligaţiile Consignantului
În primul rând, consignantul are datoria de a transfera consignatarului bunurile mobile destinate vânzării, conform art. 2057 din Codul civil. Aceasta presupune ca bunurile să fie puse la dispoziţie consignatarului într-un mod care să faciliteze vânzarea acestora către terţi. Transferul poate avea loc în totalitate sau gradual, însoţit de documente justificative.
Este fundamental de înţeles că, prin contractul de consignaţie, dreptul de proprietate nu se transmite consignatarului, acesta din urmă având doar custodia bunurilor. Conform reglementărilor în vigoare, consignantul păstrează dreptul de a cere restituirea bunurilor în orice moment, inclusiv pe durata unui contract cu termen determinat, urmând a oferi consignatarului un preaviz rezonabil pentru a se pregăti de restituire, aşa cum este stipulat în art. 2057 din Codul civil.
În eventualitatea deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de consignant, bunurile consignate intră în patrimoniul acestuia. În schimb, dacă procedura insolvenţei este iniţiată faţă de consignatar, bunurile nu devin parte din averea consignatarului, urmând a fi restituite imediat consignantului, așa cum se specifică în art. 2057 Codul civil.
Conform articolului 2056 din Codul civil, consignantul are prerogativa de a modifica unilateral preţul de vânzare stabilit, iar consignatarul este obligat să respecte această modificare de îndată ce a fost informat în mod corespunzător.
Pe lângă responsabilităţile legate de transferul de bunuri, consignantul trebuie să îşi îndeplinească și obligațiile financiare. Acestea includ plata remunerației consignatarului pentru serviciile prestate, care pot fi stabilite fie printr-o sumă fixă, fie printr-un procent din vânzare, conform art. 2058 adin Codul civil. În cazul în care vânzarea se efectuează la un preț curent, remunerația va fi determinată de instanță ținând cont de diverse criterii stabilite în art. 2058.
De asemenea, consignantul trebuie să restituie cheltuielile efectuate de consignatar pentru îndeplinirea însărcinărilor sale, după cum se prevede în contractul de mandat. Acestea includ costurile de conservare, vânzare și executare a contractului de consignaţie. Conform art. 2062 din Codul civil, consignatarul nu deține dreptul de a reține bunurile sau sumele datorate consignantului pentru a-și acoperi creanțele.
Obligaţiile Consignatarului
Consignatarul, pe de altă parte, trebuie să primească, să păstreze şi să asigure bunurile încredinţate, comportându-se “ca un bun proprietar”, după cum subliniază art. 2060 din Codul civil. Asigurările pentru bunuri sunt la alegerea consignatarului, cu condiţia ca acesta să acţioneze cu prudenţă și să comunice consignantului despre luarea unei astfel de decizii.
Un aspect esențial îl constituie obligaţia consignatarului de a raporta consignantului vânzarea bunurilor, precum şi de a-i transmite sumele încasate într-un termen rezonabil, termen ce poate fi determinat fie de lege, fie de înţelegerea părţilor, conform art. 2060 C.civ.
Când și cum încetează contractul de consignaţie?
Revocarea de către consignant sau renunțarea consignatarului trebuie să fie realizate în conformitate cu termenii agreați în contractul inițial. În plus, evenimente neașteptate ca moartea, dizolvarea, falimentul, interdicția sau radierea uneia dintre părți pot duce, de asemenea, la încetarea contractului de consignaţie.
Dacă ne referim la situația în care contractul de consignaţie încetează prin renunțarea consignatarului, apar anumite obligații ce trebuie respectate cu strictețe. În circumstanțele în care bunurile consignate nu pot fi preluate imediat, consignatarul rămâne legat de datoria de a păstra, asigura și întreține bunurile până la momentul reluării lor de către consignant.
Totodată, nu trebuie neglijată obligația consignantului de a întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea bunurilor în cel mai scurt timp posibil, după încetarea contractului de consignaţie. Conform articolului 2059 din Codul civil, consignantul este sancționat în caz de neglijență, fiind responsabil pentru acoperirea cheltuielilor legate de conservare, depozitare și întreținere a bunurilor în cauză.
Întrebări frecvente
Ce este contractul de consignație?
Contractul de consignație este un act juridic bilateral unde o entitate, numită consignant, transferă posesia unor bunuri mobile către o altă entitate, denumită consignatar. Scopul este comercializarea bunurilor de către consignatar, care acționează sub identitatea sa, dar pe seama consignantului. Acest contract implică stabilirea unui preț de vânzare de comun acord și obligația consignatarului de a transfera sumele rezultate din vânzare sau de a returna bunurile nevândute.
Care sunt condițiile de formă pentru contractul de consignație?
Contractul de consignație este supus regulilor speciale, dar și celor aplicabile în materie de comision și mandat. Pentru valabilitatea contractului, este esențial ca părțile să dețină capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, cu consignantul având capacitatea legală de a iniția acte de comerț și consignatarul obligat să aibă capacitatea de exercițiu plenară.
Ce reglementări specifice are contractul de consignație?
Contractul de consignație prezintă particularități juridice unice. Este consensual, se încheie prin simpla conveție a părților, bilateral, generând drepturi și obligații reciproce, oneros, netranslativ de proprietate, și încheiat intuitu personae. Conform articolului 2055 din Codul civil, trebuie să fie încheiat în formă scrisă pentru a servi drept probă.
Cum se execută contractul de consignație și care sunt obligațiile părților?
Contractul de consignație impune obligații reciproce părților. Conform Codului civil, consignantul are datoria de a transfera bunurile mobile și să păstreze dreptul de a cere restituirea acestora, iar consignatarul este obligat să primească, să păstreze și să asigure bunurile, raportând consignantului vânzarea bunurilor și transmiterea sumelor încasate.
Care sunt obligațiile consignantului în cadrul contractului de consignație?
Consignantul are responsabilitatea de a transfera bunurile destinate vânzării și de a menține dreptul de proprietate asupra acestora. Este obligat să modifice unilateral prețul de vânzare, să plătească remunerația consignatarului și să restituie cheltuielile efectuate de consignatar pentru îndeplinirea însărcinărilor sale, conform Codului civil.
Ce responsabilități are consignatarul în contractul de consignație?
Consignatarul are datoria de a primi, păstra și asigura bunurile, comportându-se ca un bun proprietar. Este responsabil pentru raportarea vânzării bunurilor și transmiterea sumelor încasate consignantului, conform termenilor stabiliți în contract sau de lege.
Când și cum încetează contractul de consignație?
Contractul de consignație poate înceta prin revocare din partea consignantului, renunțarea consignatarului, sau în urma unor evenimente neașteptate precum moartea, dizolvarea, falimentul, interdicția sau radierea uneia dintre părți. De asemenea, consignatarul rămâne legat de datoria de păstrare a bunurilor până la reluarea lor de către consignant.
Cum se distinge contractul de consignație de alte contracte?
Contractul de consignație se distinge ca fiind un contract bilateral, unde consignantul transferă posesia bunurilor mobile către consignatar pentru comercializare. Spre deosebire de alte contracte, acesta nu implică transferul de proprietate, ci doar custodia temporară a bunurilor.
Ce obiect are contractul de consignație?
Obiectul contractului de consignație se concentrează pe mărfurile încredințate consignatarului pentru comercializare. Aceste bunuri nu se transferă în proprietatea consignatarului, ci rămân în custodia sa temporară până la vânzarea lor către terți.
Ce importanță are contractul de consignație în sectorul comercial?
Contractul de consignație are o importanță nemărginită în sectorul comercial, facilitând distribuția mărfurilor atât la nivel național, cât și internațional. Acesta permite consignantului să transfere bunurile mobile către consignatar pentru comercializare, menținând în același timp controlul asupra acestora.
Răzvan Petrea – avocat Timișoara